Campania “CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță” (denumită în continuare Campania) este organizată de către Clubul Sportiv Savu Racing, persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, cu sediul în 400304 Cluj-Napoca, str. G-ral Eremia Grigorescu nr. 65, ap. 7, înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor sub nr. 137/1999, având CUI RO12277901.
Campania este derulată în parteneriat cu Asociația CARS Academy și alți parteneri instituționali și media care sprijină promovarea siguranței rutiere în rândul conducătorilor auto din România.
Campania are ca scop promovarea conducerii responsabile, atente și sigure și formarea unei comunități de șoferi care își asumă public angajamentul moral de a respecta regulile de circulație și de a contribui la creşterea siguranței în trafic.
Prin semnarea Declarației Șoferului Responsabil, participanții devin parte din comunitatea CARS, iar prin afişarea Bulinei Albastre, care este un simbol al respectului față de viață și al spiritului civic în trafic, îşi dovedesc apartenenṭa la aceasta.
Campania se desfășoară pe o perioadă nedeterminată, începând cu data publicării prezentului regulament pe site-ul oficial al Clubului Sportiv Savu Racing: www.savuracing.com.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica durata Campaniei, cu anunț prealabil pe același site.
4. Participanți eligibili
Poate participa orice persoană fizică care îndeplinește următoarele condiții:
– are vârsta minimă de 16 ani;
– deține permis de conducere valabil, emis de către autoritățile române;
– completează online Declarația Șoferului Responsabil disponibilă pe site-ul Campaniei;
– își exprimă consimțământul pentru prelucrarea datelor personale conform prezentului regulament.
Participarea este gratuită și voluntară.
5. Modalitatea de înscriere
Pentru a participa, persoana interesată:
1. Accesează pagina oficială a Campaniei;
2. Citește textul integral al Declarației Șoferului Responsabil;
3. Completează formularul online cu datele solicitate (nume, e-mail, telefon, vârstă, județ, categoria permisului);
4. Bifează căsuțele obligatorii de consimțământ;
5. Semnează digital (prin nume tastat sau semnătură desenată);
6. Apasă butonul „Trimite declarația”.
În momentul trimiterii, sistemul generează automat un document PDF conținând declarația și semnătura participantului. O copie a declarației este transmisă către Organizator și, opțional, către participant.
Declarația are caracter moral și educativ. Prin semnarea ei, participantul nu dobândește drepturi sau obligații legale suplimentare față de Organizator sau parteneri, ci își exprimă voluntar respectul pentru viață, siguranță și responsabilitate în trafic.
Organizatorul prelucrează datele participanților (nume, e-mail, telefon, vârstă, județ, categorie permis) exclusiv pentru:
– validarea înscrierii în Campanie;
– comunicări administrative legate de Campanie;
– transmiterea unei copii a declarației semnate;
– (doar dacă există acord explicit) trimiterea de informații despre activitățile viitoare ale Clubului Sportiv Savu Racing şi ale Asociației CARS Academy;
CONCURS
Datele sunt stocate în condiții de confidențialitate și securitate, pentru o perioadă de maximum 2 ani, după care sunt șterse automat.
Participanții beneficiază de toate drepturile prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR): dreptul de acces, rectificare, ștergere și portabilitate a datelor; dreptul de opoziție și retragere a consimțământului; dreptul de a depune plângere la ANSPDCP.
Pentru exercitarea acestor drepturi, participanții pot transmite o solicitare scrisă la: privacy@savuracing.com.
Mai multe detalii: Politica de Confidențialitate – www.savuracing.com/politica-confidentialitate.
Prin trimiterea declarației, fiecare participant confirmă că:
– informațiile furnizate sunt reale și corecte;
– a citit și a înțeles prezentul Regulament;
– își asumă angajamentul moral de a respecta principiile Campaniei.
Organizatorul nu poate fi tras la răspundere pentru declarații false sau incomplete.
Organizatorul:
– poate verifica validitatea înscrierilor și conformitatea declarațiilor;
– poate modifica sau suspenda Campania, dacă apar motive obiective (forță majoră, decizii administrative, motive tehnice etc.), cu informare prealabilă pe site;
– se obligă să utilizeze datele colectate exclusiv conform prezentului regulament și legislației în vigoare.
Conținutul Campaniei (texte, grafici, imagini, logo-uri, design, denumirea “CARS – Condu Atent, Responsabil și în Siguranță”) este proprietatea Clubului Sportiv Savu Racing şi al Asociației CARS Academy și este protejat de legea drepturilor de autor.
Eventualele neînțelegeri apărute în legătură cu derularea Campaniei vor fi soluționate pe cale amiabilă. Dacă acest lucru nu este posibil, litigiile vor fi soluționate de instanțele competente din România.
Prezentul regulament este disponibil public pe site-ul oficial al Campaniei și intră în vigoare la data publicării.
Clubul Sportiv Savu Racing
www.savuracing.com
info@savuracing.com | privacy@ savuracing.com
© 2025 – Toate drepturile rezervate.
© Copyright SavuRacing All Rights Reserved.